Hyperthyroidism is one reason of high blood pressure. If your cat have symtoms and is in pain we will see treatment.

Hipertiroidismul la pisici 

La fel ca noi, și pisicile pot suferi de probleme cu glandele tiroide. Glandele tiroide sunt situate în gât și ele sunt cele care produc hormoni tiroidieni, care ajută la controlarea multor funcții importante din organism, inclusiv creșterea, metabolismul și greutatea.

În hipertiroidism se produc hormoni tiroidieni în exces, ceea ce duce la creșterea ratei metabolice și adesea la pierdere în greutate, în ciuda faptului că pisica are poftă de mâncare. Hipertiroidismul este în general cea mai frecventă afecțiune endocrină (hormonală) întâlnită la pisicile mai vârstnice, fiind o afecțiune comună și în rândul oamenilor mai în vârstă.

Partea bună este că, cu tratamentul potrivit, hipertiroidismul la pisici este o boală gestionabilă și chiar vindecabilă; și pisicile cele mai afectate care au partea de tratament adecvat pot duce o viață sănătoasă și fericită. 

Ce cauzează hipertiroidismul la pisici?

Hipertiroidismul este cauzat de glanda tiroidă hiperactivă. Tiroida - formată, de fapt, din două glande, câte una pe fiecare parte a traheii - se poate mări și poate produce mai mulți hormoni tiroidieni decât este necesar. 

La pisici, cauza principală este „hiperplazia nodulară” a glandei tiroide, de fapt un fel de formațiune benignă (necanceroasă). În cazuri rare, boala poate fi cauzată de o tumoare malignă (canceroasă) a tiroidei. 

Motivul pentru care doar unele pisici suferă de hipertiroidism nu a fost încă elucidat pe deplin, dar pisicile mai vârstnice (cele de peste 7 ani) sunt mult mai predispuse la hipertiroidism. 

Care sunt simptomele hipertiroidismului la pisici?

Hormonii tiroidieni influențează o întreagă gamă de procese fiziologice și metabolice, ceea ce înseamnă că hipertiroidismul poate afecta, teoretic, orice organ și funcție a organismului pisicii. 

Printre semnele hipertiroidismului la pisici se numără: 

  • Scăderea în greutate, deși pofta de mâncare este aceeași sau chiar mai mare
  • Sete mai mare și urinări mai dese
  • Hiperactivitate și stare de agitație (sau, mai rar, letargie)
  • Agitație crescută și comportamente agresive
  • Blană rară și pierderea părului
  • Vomismente și/sau diaree. 
Cat with symptoms of hyperthyroidism such as poor coat and hair loss

De asemenea, pentru că hipertiroidismul afectează în general pisicile de peste șapte ani, este important să reții că este posibil să mai sufere și de alte boli, precum boala renală cronică, care pot cauza și alte semne. Hipertiroidismul este și una dintre cauzele frecvente de tensiune arterială crescută (hipertensiune). 

Semnele clinice pot fi subtile la început, dar în timp boala progresează, iar semnele devin mult mai evidente. 

Care sunt consecințele hipertiroidismului?

Prezența persistentă a nivelelor crescute de hormoni tiroidieni la pisicile afectate poate duce la dezvoltarea unor boli secundare, precum:

cat that suffers from hyperthyroidism and has a high blood pressure

Hipertensiunea 

Hipertensiunea sau tensiunea arterială crescută poate să nu fie evidentă (este adesea cunoscută drept „ucigașul tăcut”), dar în timp poate cauza boli care pun viața în pericol ori suferințe mari. 

Tensiunea arterială crescută persistentă cauzează probleme de sănătate severe prin afectarea organelor și țesuturilor (în special ochii, creierul, inima și rinichii sunt afectați).

Bolile cardiace

Concentrațiile prea mari de hormoni tiroidieni duc la creșterea ritmului cardiac (inima bate mai des) și pot cauza îngroșarea pereților inimii. Ambele afectări pot compromite funcționarea normală a inimii și pot duce chiar la insuficiență cardiacă.

Afectarea rinichilor

Este foarte important să se verifice funcția renală la pisicile cu hipertiroidism, pentru că boala renală cronică și hipertiroidismul au adesea loc simultan. Conexiunea are loc deoarece ambele afecțiuni sunt frecvente la pisicile mai vârstnice, dar hipertiroidismul însuși poate afecta rinichii. Este important să se monitorizeze funcția renală la pisicile cu hipertiroidism, chiar dacă la diagnosticarea inițială nu au apărut probleme. La unele pisici, prezența hipertiroidismului poate masca bolile renale primare, care devin evidente abia după ce hipertiroidismul se controlează cu tratament. 

Cum se diagnostichează hipertiroidismul?

Ideal, hipertiroidismul trebuie diagnosticat foarte timpuriu pentru a evita complicațiile asociate cu boala. 

Diagnosticul timpuriu se poate face înainte ca semnele hipertiroidismului să apară la screening-uri în cazul vizitelor la veterinar cu pisicile mai vârstnice, motiv pentru care controalele de rutină sunt cruciale la pisicile mai înaintate în vârstă. 

Dacă recunoști vreunul dintre semnele hipertiroidismului, îți recomandăm să programezi cât de repede o vizită la veterinar. 

În unele cazuri, veterinarii simt tiroida crescută la palpare. 

Totuși, diagnosticul se face pe baza concentrațiilor crescute de hormoni tiroidieni, care se detectează prin analize de sânge. 

veterinarian giving exams to a cat in his clinic

Cum se tratează hipertiroidismul?

Tratamentul hipertiroidismului are drept scop reducerea nivelulurilor de hormoni tiroidieni până la valoarea normală și, dacă este posibil, înlăturarea sau eliminarea țesutului tiroid anormal. Există mai multe opțiuni pentru a obține acest rezultat, după cum urmează:

  • Tratament cu un medicament care blochează producția de hormoni tiroidieni și reduce concentrația de hormoni tiroidieni din sânge la niveluri normale. Este nevoie de tratament tot restul vieții.
  • Tratamentul cu iod radioactiv (injectabil sau oral) poate distruge partea hiperactivă (anormală) a glandei tiroide fără a afecta celelalte organe - este un tratament eficient și de succes, dar, deoarece presupune materiale radioactive disponibile în anumite centre.
  • Îndepărtarea chirurgicală a țesutului tiroidian hiperactiv.
  • Controlarea alimentației cu limitarea iodului. Iodul este necesar organismului pentru a produce hormonii tirodieni, iar în unele cazuri, allimentația spracă în iod poate scădea concentrațiile de hormoni tiroidieni. Este nevoie de o alimentație specifică și de respectarea cu strictețe a acesteia, fără a oferi suplimentae sau surse alternative de hrană.

Veterinarul este cel care îți va comunica opțiunile de tratament și îți va recomanda cea mai bună soluție pentru pisica ta. 

Mai multe informații

Ce urmează?

Indiferent de tipul de terapie ales pentru gestionarea hipertiroidismului în cazul pisicii tale, este foarte important să se monitorizeze nivelurile de hormoni tiroidieni (prin teste de sânge), pe lângă alți parametri ai sănătății, precum tensiune arterială. Frecvența monitorizării variază de la o pisică la alta și în funcție de modul cum răspunde la tratament.

Mai multe informații

cat who thinks he is a vet with a stethoscope